Victor Pușcaș consideră ca Legea Supremă rămâne a fi un document echilibrat, un reper fundamental care reflectă pe deplin aspirațiile și drepturile cetățenilor RM. Constituția a fost adoptată în 1994 de către Parlament. Victor Pușcaș spune că au existat la timpul respectiv și alte posibilități de adopta o nouă Constituție, fie printr-o Adunare Constituantă sau prin referendum.
Totuși, Pușcaș crede că Legea Supremă din Moldova ar trebui înbunătățită la câteva articole. Fostul magistrat a vorbit în studioul radio Sputnik Moldova despre necesitatea ajustării capitolului legat de organizarea referndumurilor, clarificarea pe deplin a raporturilor între Președinte și Parlament și nu în ultimul rând o revizuire a capitolelor legate de activitatea puterii judecătorești.
Este vorba, spune Pușcaș, ca judecătorii Curții Supreme de Justiție să fie numiți în funcție similar judecătorilor din curțile de apel și judecătorii, adică de către Președintele Republicii Moldova la propunerea CSM. La ora actuală judecătorii din CSJ sunt numiți de Parlament. Această modificare va reduce influența factorilor politici asupra procedurii de numire a magistraților.O altă modificare care ar trebui efectuată în Constuție, spune Victor Pușcaș, se referă la modificările în partea ce ține de reglementarea activității Consiliului Superior al Magistraturii în special al duratei mandatului și a exluderii din componența CSM a Procurorului General și a Ministrului Justiției.
În Republica Moldova este marcată Ziua Constituției. Legea Supremă a fost adoptată pe 29 iulie 1994, şi a intrat în vigoare la data de 27 august 1994.
Autor Eduard Maciac