După ce Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că scrutinul parlamentar ordinar se va desfășura la data de 24 februarie, mai mulți experți sunt de părere că Parlamentul nu s-a grăbit cu adoptarea hotărârii numirii datei alegerilor parlamentare. Pe final de sesiune, Legislativul a adoptat o serie de reforme cu caracter social. Impactul acestor schimbări urmând să fie resimțit cel puțin în jumătate de an.
Fostul judecător al Curții Constituționale Victor Pușcaș a vorbit în studioul radio Sputnik Moldova despre mai multe circumstanțe care ar putea surveni după expirarea mandatului actualului Parlament. Este vorba despre durata mandatului Parlamentului și durata mandatului deputaților. El a explicat că mandatul actualului Legislativ expiră pe 30 noiembrie curent. După această data, în termen de trei luni, se organizează alegeri parlamentare. Adică pe 24 februarie vom avea organizate alegeri parlamentare ordinare. Prin urmare durata mandatului Parlamentului expiră nu din ziua validării noilor deputați, dar din ziua alegerii.
Mai există și durata mandatului deputațior care expiră în ziua constituirii noului Parlament, adică în ziua primei ședințe a Legislativului. Durata mandatului deputaților este una mai mare, a spus Victor Pușcaș. Validarea mandatului se poate extinde pe un termen mult mai mare.
"Ar fi corect, mai spune Pușcaș, dacă în Constituție ar fi scris că alegerile ar trebui să se desfășoare până la 30 noiembrie, pentru că intervine o perioadă de dualitate politică de câteva luni când avem două parlamente", a concluzionat fostul magistrat Victor Pușcaș.
Autor Eduard Maciac