Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Deputații pregătesc o schimbare importantă în sistemul de asigurare medicală

© Sputnik / Варвара Гертье / Accesați arhiva multimediaХирурги на операции, архивное фото
Хирурги на операции, архивное фото - Sputnik Moldova
Abonare
Legislatorii examinează un proiect de lege care se referă la toate persoanele asigurate medical din Republica Moldova.

CHIȘINĂU, 19 iul – Sputnik. Obligativitatea deținerii poliței de asigurare obligatorie de asistență medicală, pe suport de hârtie, ar putea fi exclusă din legislația națională. Comisia parlamentară protecție socială, sănătate și familie a examinat un proiect de lege în acest sens.  

Potrivit documentului trimis în Parlament de Guvern, noţiunea de poliţă de asigurare obligatorie de asistenţă medicală va fi substituită cu noţiunea de statut de persoană asigurată. Acesta se va acorda persoanei asigurate de către asigurator ca urmare a achitării primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Spital - Sputnik Moldova
A intrat în vigoare legea care poate bate tare la buzunar pacientul

”Statutul de persoană asigurată se va suspenda în cazul încetării raporturilor de muncă, în cazul radierii persoanei asigurate din evidenţa nominală a persoanelor neangajate asigurate de Guvern, în cazul atingerii vârstei de 18 ani, la 31 decembrie pentru persoanele care au achitat prima de asigurare în sumă fixă anuală, în cazul încorporării în serviciul militar în termen, în cazul decesului persoanei asigurate”, se menționează în nota de argumentare semnată de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari.

De asemenea, se propune şi posibilitatea pierderii statutului pentru persoanele în interesul cărora nu au fost achitate primele de asigurare în formă de contribuţie procentuală la salariu mai mult de un an consecutiv.

Noile completări stipulează că evidenţa persoanelor fizice în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală  se ţine de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). Fiecărei persoane fizice i se atribuie un număr de asigurare. Statutul persoanei fizice în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală se confirmă prin interogarea electronică a sistemului informaţional al CNAM, utilizând numărul de identificare de stat sau numărul de asigurare obligatorie de asistenţă medicală.

Polița medicală sau pușcăria. Ce aleg moldovenii>>>

Proiectul mai instituie raportarea electronică a listelor de evidenţă nominală de către angajatori. Astfel, statutul de persoană asigurată/neasigurată se va acorda ca urmare a informaţiei electronice,  fără necesitatea de a se deplasa la sediul Agenţiei teritoriale a CNAM.

Proiectul urmează a fi examinat și votat în două lecturi în ședința plenară a Parlamentului.

Fluxul de știri
0