CHIȘINĂU, 19 iul — Sputnik. Moldovenii care dețin și pașaport românesc au parte de veşti bune, deoarece condiţiile de călătorie cu copii minori au fost simplificate.
Vorbim despre Hotărârea pentru modificarea şi completarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 94/2006. Actul normativ vizează armonizarea Normelor de aplicare a Legii nr. 248/2005 privind libera circulaţie cu modificările aduse legii în octombrie 2016, având drept scop simplificarea condiţiilor de călătorie în străinătate a cetăţeanului român minor.
Astfel, au fost modificate prevederile referitoare la exprimarea acordului unuia dintre părinţi cu privire la ieşirea din ţară a copilului împreună cu celălalt părinte, fiind creată posibilitatea exprimării unui singur acord pentru o perioadă de până la 3 ani şi pentru mai multe călătorii în străinătate.
Legea stabileşte termenul maxim de trei ani, dar părintele poate să îşi dea acordul pentru perioade mai scurte sau pentru fiecare călătorie în parte, ca şi până acum. De asemenea, a fost eliminată obligativitatea menţionării scopului deplasării şi rutei.
Părintele poate să îşi revoce acordul în orice moment prin depunerea unei petiţii la orie structură de relaţii cu publicul a Poliţiei de Frontieră care, în regim de urgenţă, va introduce o alertă în baza de date şi va informa structurile din punctele de frontieră care nu vor permite ieşirea din ţară a minorului.
Exclusiv: Vor avea nevoie moldovenii de viză pentru a intra în România? MAE dă răspunsul>>>
În cazul minorilor cu domiciliul sau reşedinţa în statul de destinaţie nu va mai trebui prezentat acordul celuilalt părinte.
Actul normativ introduce posibilitatea ca paşaportul simplu electronic să fie expediat la adresa din străinătate indicată de titular sau de persoana care a formulat cererea.
Au fost introduse prevederi referitoare la exceptarea de la procedura de supralegalizare sau aplicare a apostilei de la Haga pentru documentele eliberate de autorităţi oficiale din statele cu care România a încheiat tratate de asistenţă juridică ce prevăd scutirea de astfel de formalităţi.
Modificările intră în vigoare pe 20 iulie.
Amintim că cetățenii moldoveni nu mai au nevoie de procură legalizată atunci când călătoresc cu copilul peste hotare, chiar și în cazul în care este vorba de părinți divorțați.
Poliția de Frontieră a precizat anterior că "legislația Republicii Moldova îi permite unuia din părinți, indiferent de statutul acestuia — căsătorit sau divorțat, să călătorească cu copilul minor fără a deține împuternicirea notarială din partea celui de-al doilea părinte".
Avertizare: Trebuie să știi asta dacă vrei să pleci cu copii în vacanță>>>
Totodată Poliția de Frontieră a venit anterior cu mai multe recomandări pentru cetățenii moldoveni care vor să-și petreacă vacanța în străinătate. Pentru a evita situațiile neplăcute în punctele de trecere a frontierei, instituția recomandă:
— Verificarea din timp a statutului şi valabilității documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat. Acest lucru îl puteți face on-line aici.
— În cazul planificării unei călătorii cu copiii minori să se asigure că este perfectat pașaportul pentru aceștia.
Oamenii legii precizează că, începând cu anul 2011, fotografia și datele copilului nu se mai plasează în pașaportul părinților, fapt ce impune perfectarea documentului de călătorie chiar din primele zile ale nașterii.