CHIȘINĂU, 18 iul — Sputnik. Două cutremure au avut loc în această dimineață în județul Vrancea, continuând astfel seria seismelor de adâncime care se produc tot mai des în această zonă.
Primul, cu magnitudinea de 2,5 pe Richter, a fost înregistrat la ora 05:50, la adâncimea de 65 de kilometri.
Cel de al doilea a avut o intensitate mai mare — 3,1 grade. Acesta s-a produs la ora 10:08, fiind localizat la adâncimea de 73de kilometri.
În ultima perioadă, județele Buzău și Vrancea sunt zguduită cu regularitate de cutremure, uneori chiar și de câteva ori pe zi. Astfel, pe 7 iulie au avut loc trei cutremure, pe 11 iulie — două, pe 12 iulie — iarăși trei, pe 16 iulie două, iar în aproape toate celelalte zile din iulie — câte unul.
În acest context, în țara vecină a reînceput nebunia. Tot mai mulţi români cred că va veni un cutremur mare, după ce în luna iulie se menține o activitate seismică importantă în zona Vrancea şi Buzău.
De-a lungul timpului, au existat mai multe profeţii despre producerea unui mega cutremur în România. Ioan Istrate, unul dintre cei mai renumiţi clarvăzători din România, a spus anterior că oricând se poate produce un cutremur de 7,5 grade pe scara Richter.
„Cutremurul poate avea loc de azi până la sfârşitul lunii. Datele problematice sunt 15, 24 şi 26 mai. Cutremurul se va resimţi în Bucureşti cam de 7,7-8 grade. Vor fi sute de morţi, iar Bârladul şi Chişinăul vor fi la pământ", a spus Istrate, potrivit a1.ro, care a subliniat că a prevăzut ce s-a petrecut la Colectiv în octombrie 2015 încă din ianuarie, când a şi scris despre acest lucru. Din fericire, vedem însă că aceste profeții nu s-au adeverit.
Cel mai puternic cutremur de la începutul acestui an s-a produs în 25 aprilie. Cutremurul a avut magnitudinea 4,6 pe Richter.
Vestea bună este că, se pare, specialiştii au descoperit recent o metodă revoluţionară de detectare a cutremurelor, înainte ca acestea să lovească marile oraşe.
Cercetătorii germani au dezvoltat tehnologii pentru a detecta cu precizie până și cele mai mici mișcări ale solului, folosind banalele cabluri din fibră optică, utilizate în toată lumea pentru rețelele de internet, informează observator.tv.
Ținând cont că depistarea mişcărilor tectonice se face cu înaltă precizie, iar astfel de cabluri sunt folosite în întreaga lume, seismologii ar putea transforma rapid rețelele de internet în adevărate seismografe, capabile să monitorizeze suprafețe extinse.