CHIȘINĂU, 13 iulie — Sputnik. Fiica politicianului român Liviu Dragnea se iubește cu un tânăr din Republica Moldova.
Este vorba de interpretul Alex Maţaev. Amintim că acesta a participat la concursul televizat din România X Factor, fiind la un pas de a cuceri marele premiu.
Presa de peste Prut scrie că, deși Alexandra are un nume de familie cu adâncă rezonanţă politică, acest fapt nu a afectat în niciun fel relaţia tinerilor!
Jurnaliștii de la spynews.rom i-au surprins pe cei doi la o benzinărie. Aceștia se pregăteau să plece din București în vacanță.
Potrivit spynews.ro, Alex Mațaev a avut grijă să-i cumpere iubitei lui ceva de mâncare, a șters parbrizul mașinii, a mai luat ceva pentru drum şi a plecat zâmbitor alături de cea care probabil îi va deveni la un moment dat soție, mai ales că o relație stabilă de 4 ani în lumea mondenă și politică din România, dar și din Moldova dealtfel, e întocmai ca un mandat care se poate prelungi mulți ani fericiți înainte.