Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Vezi ce proceduri de îngrijire sunt recomandate în funcție de ten și vârstă

© Sputnik / Miroslav RotariOlga Omarov
Olga Omarov - Sputnik Moldova
Abonare
Fiecare vârstă are frumuseţea ei. În funcţie de nevoi, vârstă şi posibilităţi financiare, oricare femeie are o rutină proprie de îngrijire a tenului.
Vezi ce proceduri de îngrijire a tenului îți sunt recomandate în funcție de ten și vârstă

Persoanele care obișnuiesc să-și facă frecvent proceduri de îngrijire a tenului vor avea un aspect mai îngrijit și întinerit după vârsta de 40 de ani. De această părere este medicul dermatolog-cosmetolog Olga Omarov, care a vorbit despre procedurile cosmetice de tratare a pielii feței.

"Tenul trebuie îngrijit din perioada de adolescență, când apare seboreea și acneea. După 18 ani se recomandă procedura de curățire mecanică sau cu ultrasunet și peelingul cu acizi de fructe. Tratamentele de înfrumusețare pentru întinerirea tenului se recomandă de urmat după vârsta de 25 de ani, deoarece din acea perioadă începe procesul de îmbătrânire a pielii. După vârsta de 30 de ani poate fi observată o schimbare a configurației feței precum al triunghiul nazolabial și a liniilor „de îngrijorare" din regiunea frunţii. În acest caz este binevenită procedura de injectare cu acidul hialuronic concentrat. După vârsta de 33-35 de ani se poate administra soluția de regenerare a pielii — plasmoliftingul, elixirul modern al tinereții. După vârsta de 40 de ani pielea devine mai sensibilă la frig, aer uscat și căldură. Ca urmare apare predispoziția către bărbia dublă, pigmentația, deformarea conturului feței sau cad pomeții. Totuși fiecare procedură este indicată pentru pacient în dependență de tenul feței și problemele cu care se confruntă", a precizat cosmetologul.

Totodată Olga Omarov a explicat că intervențiile estetice cu acid hialuronic nu trebuie administrate mai frecvent decât o dată pe an. Potrivit dermatologului, aceste proceduri trebuie făcute numai în clinicile autorizate și certificate medical.

Mai multe informații referitor la acest subiect găsiți în interviul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0