CHIȘINĂU, 12 iul — Sputnik. Potrivit unui proiect de lege privind recalcularea pensiilor pentru limita de vârstă, în funcție de stagiul de cotizare cumulat după realizarea dreptului la pensie, recalcularea pensiilor va fi efectuată pe etape.
În primul rând, este vorba de recalcularea pensiilor stabilite până la 1 ianuarie 1999. Astfel, din anul viitor vor fi recalculate pensiile persoanelor care au realizat un stagiu de cotizare mai mare de 15 ani, după ce au ieșit la pensie.
Guvernul a rugat Parlamentul să examineze această inițiativă în regim de urgență. Dacă deputații vor vota favorabil, modificările vor intra în vigoare chiar din 1 ianuarie 2019.
Potrivit deputatului Elena Bodnarenco, formula de recalculare a pensiei este legată de câștigul salarial al beneficiarului, prin urmare, cu cât câștigă mai mult, cu atât mai mare va fi adaosul pe care-l va primi.
"Noi nu trăim într-un stat social. Noi trăim într-un stat care se dezvoltă potrivit legilor liberale, de aceea nu avem de unde aștepta echitate socială. Dar dacă e să vorbim de matematică, cei care au un salariu mai mare, au și contribuții mai mari și aceia vor primi adaosuri mai mari la pensie", a declarat ea pentru Sputnik Moldova.
Deputatul a adăugat că, după recalculare, vor avea o pensie mai mare judecătorii, membrii guvernului, deputații și, evident, conducătorii structurilor bancare, ale căror salarii se ridică la câteva sute de mii de lei.
Menționăm că, potrivit documentului, pensionarii care mai lucrează sau au lucrat după stabilirea dreptului la pensie pentru limită de vârstă pot solicita o singură dată reexaminarea pensiei. Aceasta se va face cu o condiție: cuantumul pensiei reexaminate să fie mai mare decât cea aflată în plată.