Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Alarmant: Tot mai mulți adolescenți din Republica Moldova consumă droguri

© Sputnik / OsmatescoIna Vutcariov
Ina Vutcariov - Sputnik Moldova
Abonare
Consumul de droguri în rândul adolescenților este o problemă majoră, lucru care determină autoritățile și organizațile de resort să nu rămână indiferente față de acest flagel.
Alarmant! Tot mai mulți adolescenți din Republica Moldova consumă droguri

În cadrul emisiunii "Sputnik Matinal" reprezentanta Asociaţiei "Iniţiativa Pozitivă" Ina Vutcariov a vorbit despre măsurile privind prevenirea și combaterea consumului de droguri, accesibilitatea populației la procurarea acestor substanțe și cauzele care determină utilizarea drogurilor în rândul adolescenților.

"Anul acesta am desfășurat compania națională "Împreună pentru viață" sub egida Direcției Antidrog al Inspectoratului General al Poliției. Această campanie a implicat mai multe instituții publice și organizații neguvernamentale care au consolidat toți partenerii naționali în scopul diminuării numărului consumatorilor de droguri. Toate aceste campanii se orientează să elaboreze planuri de acțiuni comune. Organizația "Iniţiativa Pozitivă" se ocupă direct de asistența psiho-socială și reabilitarea  consumatorilor de droguri. Procesul de reabilitare în staționar durează aproximativ 9 luni, iar 70% dintre persoanele care parcurg integral acest program reușesc să învingă cu succes boala. În organizația noastră sunt multe persoane care s-au confruntat cu această problemă, iar acum muncesc alături de noi pentru a contribui la îmbunătățirea societății", a povestit  Ina Vutcariov.

Reprezentanta Asociaţiei "Iniţiativa Pozitivă" spune că achiziționarea substanțelor narcotice este accesibilă în Republica Moldova, iar numărul adolescenților implicați în consumul de droguri este în continuă creștere. Tinerii nesupravegheați ai căror părinți sunt plecați peste hotare atunci când ei aveau o vârstă fragedă sunt mai predispuși la manifestarea dependenței față de droguri. De obicei, aceștia au un comportament timid și sunt nesiguri pe sine, nu sunt înțeleși de semenii săi și nu sunt implicați în activități extracurriculare. Organizația "Iniţiativa Pozitivă" promovează servicii de acces pentru adolescenți și creează platforme de comunicare pentru tinerii care se confruntă cu diverse probleme de ordin psihologic.

În prezent, aproximativ 9500 de persoane afectate de narcomanie se află sub supravegherea medicală în cadrul secţiilor consultative ale instituţiilor medico-sanitare publice. Majoritatea din ei sunt tineri, cu vârsta de până la 30 de ani, circa 90% dintre ei fiind bărbaţi.

Mai multe detalii găsiți în fișierul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0