CHIȘINĂU, 9 iulie — Sputnik, Doina Chiorescu. Nu este o noutate că tânăra generație își petrece aproape tot timpul pe rețelele de socializare. Fenomenul "Instagram" a creat o generație dornică până la obsesie de a face ca viața lor să pară perfectă în mediul online și să-și creeze o comunitate de mii de oameni care le urmăresc activitatea.
Unii chiar investesc bani buni pentru a deveni populari. Există o mulțime de modalități prin care îți poți cumpăra urmăritori pe Instagram. Prețul pentru 1000 de persoane care să te urmărească este de 30 de lei, iar pentru 5000 — 120 de lei. Cel puțin, asta promit administratorii acestui profil de Instagram.
Influencerii, așa cum se autointitulează chiar ei, spun că investiția își merită banii întrucât după o perioadă în care oamenii apreciază într-un număr tot mai mare postările pe care le publică, încep să primești oferte pentru a promova diverse produse, contra unor sume de bani deloc de neglijat. Așa ajungem noi, muritorii de rând, să cădem în plasa publicității subtile făcute de persoanele pe care le urmărim pe Instagram.
Doi tineri din Europa, care sunt un cuplu celebru, au declarat într-un interviu că ajung să câștige lunar salarii de șase cifre, bineînțeles în euro. Tot ei au declarat că nu acceptă să publice poze pentru un sponsor dacă îi oferă mai puțin de 3.000 de dolari.
Fenomenul marketingului pe Instagram a ajuns și în țara noastră. Chiar dacă acest domeniu este mai puțin dezvoltat decât în afară și mai modest plătit, există și la noi oameni care fac din Instagramul lor o mică afacere.
Una dintre tinerele originare din Moldova, ajunsă celebră pe platforma de socializare, este Daniela Caraiman. Aceasta are peste 13 mii de urmăritori. Activitatea pe Instagram îi ia până la trei ore pe zi.
"Inițial am lansat cu prietena mea Cristina un proiect despre călătorii. Călătoream mult și publicam poze frumoase din escapade. Așa am început să atragem primii urmăritori pe Instagram, iar cu timpul comunitatea a crescut", a declarat pentru Sputnik Moldova, Daniela Caraiman.
Tânăra spune că a ajuns deja la etapa în care Instagramul îi aduce bani.
"Cu brandurile autohtone am colaborat mai mult barter. Dacă e să considerăm și asta o remunerare, atunci am și produse în valoare de 150$ pentru o postare. Dar dacă e să mă refer direct la o sumă de bani, atunci am câștigat 50 € pentru o postare", a declarat pentru Sputnik Moldova, Daniela Caraiman.
Comparativ cu Daniela, Vlada Cotorobai are un număr de urmăritori mai modest. Este vorba de peste nouă mii. Chiar și așa, tânăra colaborează cu mai multe branduri din Moldova, dar și din București.
"Îmi petrec aproape tot timpul pe Instagram, am dezvoltat dependență pentru această rețea de socializare. Eu nu am cumpărat urmăritori și nici aprecieri la poze. Postez ceea ce îmi place și împart din experiențele mele cu oamenii care mă urmăresc. Mă bucur că aceștea au încredere în mine", spune tânăra.
Cert este că această ”meserie” nu se predă deocamdată în universități, iar autenticitatea acestei îndeletniciri ține de timp. De acest aspect, cred eu, că ar trebui să țină cont tinerele pentru care persoanele populare pe Instagram sunt un exemplu.
Mai ales că, unele vedete, nu pot oferi publicului lor mai mult decât niște poze în care apar dezgolite și în care își etalează viața de lux obținută prin modalități mai puțin demne de urmat.
Îmi este frică să mă gândesc că noile generații, care sunt tot mai obsedate de rețelele de socializare, vor refuza să mai studieze, să mai evolueze din punct de vedere intelectual doar din simplul motiv că își vor putea câștiga existența ușor, din publicitate și popularitate pe Instagram.
Îmi pun speranța în ideea că acest val va trece, iar oamenii vor aprecia mai mult adevăratele valori ale vieții și nu vor trăi doar din aparențe.
Un studiu publicat în anul 2012 de către Asociatia Americană de Psihologie a analizat nu mai puțin de nouă milioane de adulți tineri timp de peste 40 de ani și a arătat că cei născuți între 1981 și 1996 erau mult mai preocupați de bani și imagine decât generațiile anterioare.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.