Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Ce-am avut și ce avem? Prin ce se deosebesc absolvenții liceelor în ultimii ani

© SputnikOtilia Dandara
Otilia Dandara - Sputnik Moldova
Abonare
Decizia de a instala camere de supraveghere la examenul de bacalaureat a fost critica dur inițial, pe termen lung însă, această inițiativă a început să dea roade.
Ce-am avut și ce avem? Cum sunt absolvenții liceelor din ultimii ani

Instalarea camerelor de supraveghere la examenul de bacalaureat a contribuit la îmbunătățirea sistemului de învățământ. Deși la momentul implementării inițiativa a fost criticată dur de elevi și părinți, în timp aceasta a început să dea rezultate, care sunt tot mai bune de la un an la altul. O spun reprezentanții instituțiilor de învățământ superior, potrivit cărora absolvenții din ultimii ani sunt tot mai pregătiți.

„Din momentul în care au sporit rigorile pentru organizarea examenului de bacalaureat, copiii au o altă atitudine față de studii și sunt mai pregătiți. Acum notele sunt mai mici, dar copiii au o pregătire mai bună. Dacă până în 2013 erau notele mari, pregătirea absolvenților nu se ridica la notele indicate în diplome. Acum sunt mai bine pregătiți și au o altă atitudine faţă de studii", spune Otilia Dandara, prorector pentru activitate didactică USM.

Potrivit Otiliei Dandara, examenul de bacalaureat îi testează pe absolvenții liceelor atât la capitolul cunoștințe, cât și în ceea ce privește caracterul și starea emoțională.

„Acum, copiii conștientizează că totul depinde de ei. Examenul de bacalaureat îi testează pe elevi și la capitolul cunoștințe și la capitolul trăsături de caracter. Astăzi, elevii sunt mai responsabili și mai pregătiți", adaugă Otilia Dandara.

Fluxul de știri
0