CHIȘINĂU, 3 iulie — Sputnik. Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova a obligat compania aeriană „Air Moldova" să-i plătească despăgubiri materiale și morale cetățenei Alexandra Rusu pentru că zborul pe linia Chișinău-Roma pentru care ea avea bilet a avut loc cu patru ore mai târziu, față de ora prevăzută.
Instanța a reținut faptul că reclamanta nu a fost informată despre motivele întârzierii zborului.
Chiar dacă compania aeriană a motivat în fața instanței că decolarea avionului a întârziat din cauza unor defecțiuni tehnice ce au survenit la nava aeriană, judecătorii nu au reținut acest argument, „deoarece în contractele de transport sarcina probaţiunii privind transportarea în termen a pasagerilor şi bagajelor îi revine cărăușului, or, potrivit art. 984 alin.(1) din Codul Civil, cărăușul este obligat să transporte pasagerul şi bagajele sau încărcătura în termenele stabilite de lege sau de contract, iar în lipsa unor astfel de termene, într-un termen rezonabil".
Curtea Supremă a mai subliniat că, „potrivit art.19 din Convenţia pentru Unificarea Anumitor Reguli Referitoare la Transportul Aerian Internaţional, încheiată la Montreal, în data de 28 mai 1999, la care Republica Moldova a aderat prin Legea nr.254 din 05 decembrie 2008, transportatorul este răspunzător pentru dauna survenită datorită întârzierii în transportul aerian de pasageri, bagaje sau mărfuri".
Alexandra Rusu a obținut câștig parțial de cauză în prima instanță, după care Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea primei instanțe. Ulterior, reclamanta a atacat hotărârea Curții de Apel la Curtea Supremă de Justiție, care i-a admis acțiunea.
Încheierea integrală a Curții Supreme de Justiție poate fi văzută aici.