Republica Moldova are la moment peste o mie de tone de pesticide păstrate în condiții inadecvate, care afectează solul, apa și, respectiv, sănătatea oamenilor, susține specialistul.
De asemenea, ecologul a menționat că țara noastră este la un pas de catastrofă naturală în cazul în care depozitul din localitatea Ceșmichioi, în care sunt depozitate 4 000 de tone de pesticide, ar da fisuri. Aceste chimicale ar putea ajunge în Prut iar de acolo în Dunăre și Marea Neagră.
La moment, pe teritoriul Republicii Moldova, sunt peste 500 de terenuri grav afectate, în apropierea cărora au fost păstrate chimicale și nu au fost izolate sau prelucrate pentru îndepărtarea substanțelor nocive.
Problema pesticidelor persistă de mai mult timp. Oamenii sunt afectați de mai multe boli cauzate de substanțele chimice. Statul nu poate controla doza pesticidelor pe care o utilizează agenții economici care prelucrează terenurile, iar asta duce la poluarea solului, apelor subterane, bazinelor de acumulare. Până și peștii din unele iazuri sunt afectați. Este un lanț biologic puternic afectat, iar măsuri concrete pentru a diminua efectele negative ale pesticidelor nu sunt întreprinse, susține Anatolie Prohnițchi.