CHIȘINĂU, 29 iun — Sputnik. Un profesor de la un colegiu din orașul Hâncești a ajuns în vizorul ofițerilor CNA și procurorilor anticorupție după ce ar fi cerut bani de la un student. Bărbatul este acum cercetat penal, fiind bănuit de corupere pasivă.
Pe parcursul documentării cazului, s-a stabilit că profesorul ar fi pretins și primit remunerări ce nu i se cuvin în sumă de 3 500 de lei pentru a favoriza studentul la susținerea tezei de licență, astfel încât acesta să obțină nota 10.
În cadrul urmăririi penale au fost întreprinse măsuri speciale de investigație în vederea acumulării materialului probator. O parte din bani au fost transmiși profesorului sub controlul reprezentanților CNA. Ulterior, când a trebuit ca tânărul să transmită a doua tranșă, profesorul a fost prins în flagrant de ofițerii CNA.
Dacă va fi găsit vinovat, bănuitul riscă o pedeapsă de până la 7 ani de închisoare și cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 5 la 10 ani.