Persoanele care au ieșit la pensie până la 1 ianuarie 1999, iar ulterior au realizat un stagiu de cotizare mai mare de 15 ani, vor beneficia de pensii mai mari începând cu 1 ianuarie 2019. Cel puțin asta prevede un proiect privind recalcularea pensiilor, elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale.
Potrivit secretarului de stat al Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Nelea Rusu, reexaminarea pensiilor pentru limită de vârstă se va efectua etapizat, în funcție de stagiul de cotizare obținut de pensionar după ieșirea la pensie.
„Legislația permitea că o persoană să poată munci chiar dacă a ieșit la pensie. Mai mult, persoana respectivă beneficia atât de pensie în cuantum deplin cât și de salariul de angajat. Din respectivul salariu erau oprite contribuții la bugetul asigurărilor sociale. Acum propunem recalcularea pensiilor. Propunem ca recalcularea să intre în vigoare conform unui grafic prestabilit. Astfel, din 1 ianuarie 2019 vor fi reexaminate pensiile stabilite până la 1 ianuarie 1999, cu stagiul de cotizare după realizarea dreptului la pensie de la 15 ani. Iar din 1 ianuarie 2020 vor beneficia de reexaminarea pensiilor persoanele care au ieșit la pensie până la 1 ianuarie 1999, dar care au un stagiu de cotizare de până la 15 ani", a declarat Nelea Rusu în Studioul Radio Sputnik Moldova.
Ulterior, din data de 1 ianuarie 2021, vor fi reexaminate pensiile persoanelor care au ieșit la pensie între 1 ianuarie 1999 și 1 ianuarie 2019 și au un stagiul de cotizare de la 15 ani.
Cert este că fiecare pensie va fi majorată în mod individual, în funcție de salariul beneficiarului, dar și contribuțiile pe care le-a avut la stat.
„Majorarea pensiilor ca urmare a recalculării va fi diferită, fiindcă persoanele au avut un salariu diferit, au achitat diferit contribuțiile sociale din acest salariu și, respectiv, majorarea în urma reexaminării va fi diferită. Această majorare ar putea fi și de 200 de lei și de 4000 de lei, dar în mediu va fi de aproape 2000 de lei", a adăugat Nelea Rusu.
Potrivit autorităților, în Republica Moldova sunt peste 130 de mii de pensionari pentru limită de vârstă.
Autor: Silvia Zavadovschi