CHIȘINĂU, 20 iun — Sputnik. Biroul Național de Statistică va fi supus unei reorganizări complexe.
Potrivit unui proiect de hotărâre a Guvernului Republicii Moldova, propus pentru consultări și dezbateri publice, Biroul Național de Statistică va fi supus unui proces de reorganizare. Astfel, va avea loc fuziunea direcțiilor teritoriale de statistică cu Serviciul Informațional al Rapoartelor Financiare.
Conform proiectului, statele de personal ale Biroului Național de Statistică se vor reduce cu 86 de unități — 74 din care sunt funcționari publici.
Cele 35 de subdiviziuni teritoriale, cu statut de persoană juridică, vor fi reorganizate în patru centre regionale pentru statistică.
Astfel, potrivit autorilor proiectului, în loc de 638 de angajați, în sistemul „statisticii moldovenești" vor rămâne 552 de specialiști.
Mai mult, se prevede reducerea numărului de specialiști care sunt angajați în baza unui contract individual de muncă. Astfel, în loc de 117 angajați, vor rămâne doar 90.
Conform autorilor proiectului, în cadrul Biroului Național de Statistică vor fi înglobate toate ramurile statisticii oficiale şi structurile adiacente, pentru o mai bună funcţionare a autorităţii. Aceasta va permite eficientizarea resurselor alocate la diferite etape ale procesului de producere a statisticii oficiale, astfel încât statistica să asigure utilizatorii cu date relevante, credibile şi în termene rezonabile, se menționează în nota informativă a proiectului de decizie.
Proiectul propus pentru consultări publice mai prevede crearea Instituției Publice „Centrul de instruire în domeniul statisticii", în baza reorganizării și reprofilării Întreprinderii de Stat „Editura de Imprimate Statistica".