Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Fostul șef al Serviciului Fiscal de Stat - om de artă

© SputnikIon Prisăcaru
Ion Prisăcaru - Sputnik Moldova
Abonare
Ion Prisăcaru este un economist cunoscut, dar foarte puțini îi știu care îi sunt hobby-urile.
Fostul șef al Serviciului Fiscal de Stat - om de artă

În cadrul emisiunii Sputnik Matinal a avut loc o discuție de suflet cu cel care a scris versurile imnului Serviciului Fiscal de Stat.

"Profesez în același domeniu al auditului financiar, dar ca pasiune a rămas plăcerea de a scrie versuri. Prima poezie am scris-o pe vremea când eram școlar și de atunci am îndrăgit această activitate. La 50 de ani, de ziua mea, am lansat o carte despre satul Baraboi, în care am scris informații documentare și istoria acestui sat pe care îl iubesc foarte mult. Mă mândresc cu localitatea în care m-am născut. O altă carte se numește "Revenire la rădăcini", în care am scris despre neamul meu și familia mea. La 60 de ani am lansat o carte de versuri "Citește-mi inima", în care am scris 60 de poezii, născute din inima și sufletul meu", povestește Ion Prisăcaru. 

Fostul șef al SFS spune că valorile de care se ghidează în viață sunt corectitudinea, simplitatea și omenia. Nu poate înțelege invidia și este sigur că binele se întoarce la cel care îl face.

"Niciodată nu am considerat banul cel mai important lucru în viața omului. Totuși orice om care muncește cu dăruire și pasiune poate câștiga bani. Acum sunt multe posibilități pe care generația mea nu le-a avut. Banul nu este important în viață, contează omul să aibă parte de sănătate. Fericirea este să-ți trăiești bătrânețea lângă copii, nepoți și strănepoți", relatează el.

Mai multe relatări despre satul Baraboi și asociația din localitate care activează deja de 8 ani de zile, aflați în fișierul audio atașat.

Autor: Cristina Baș

Fluxul de știri
0