Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Durere fără margini la Orhei: Un băiat de 13 ani a murit sub privirile surorii sale

© Sputnik / Евгений ПанасенкоЦерковная свеча
Церковная свеча - Sputnik Moldova
Abonare
Durere fără margini într-o familie din Orhei. Un minor de 13 ani a murit chiar în fața surorii sale de 15 ani.

CHIȘINĂU, 14 iunie – Sputnik. Un băiat de 13 ani a murit înecat în apele râului Răut. Tragedia s-a întâmplat joi la amiază, în satul Braviceni, raionul Orhei. Fiind în vacanță, minorul a mers la scăldat împreună cu sora sa de 15 ani. 

Днестр - Sputnik Moldova
Republica Moldova
Corpul minorului înecat luni în Nistru a fost recuperat de salvatori

Băiatul a decis să sară în apele râului Răut de pe o țeavă instalată pe mal. După ce a sărit în apă, minorul nu a mai ieșit la suprafață. Toată această scenă s-a petrecut sub privirea surorii sale mai mari. Adolescenta a alergat imediat după ajutor. Salvatorii au reușit să scoată la suprafață băiatul, însă acesta nu a mai putut fi readus la viață.

Șeful adjunct al Inspectoratului pentru Situații Excepționale din Orhei, Viorel Patraș, a declarat pentru radioul local că acesta este al cincilea caz de înec anul acesta în raionul Orhei. Ultimul caz tragic a avut loc acum câteva săptămâni în satul Pohrebeni, unde în lacul din localitate s-au înecat trei frați. 

Fluxul de știri
0