CHIȘINĂU, 13 iun — Sputnik. Decizia ANRE de a ridica prețurile la carburanți a fost anulată de către judecători. Hotărârea a fost pronunțată marți seara, după ce Ministerul Economiei și Agenția pentru Protecția Consumatorului au venit cu o solicitare în acest sens.
Se pare că petroliștii, însă, nu au fost informați despre acest lucru și, după miezul nopții, au majorat prețurile la benzină și motorină.În baza ultimei decizii a Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, prețul plafon pentru un litru de benzină a fost stabilit de 19 lei și 49 de bani, cu 34 de bani mai mult decât era ieri, iar pentru un litru de motorină — 17 lei și 41 de bani, cu 32 de bani mai scump, scrie Publika.md.
Autoritățile au cerut instanței să anuleze ordinul prin care au fost majorate tarifele la benzină și motorină cu 34 și, respectiv, 32 de bani per litru. S-a solicitat și suspendarea executării deciziei până la emiterea unei hotărâri irevocabile.
Potrivit Ministerului Economiei, documentul a fost emis ilegal, iar decizia care a fost luată unilateral afectează consumatorul final. Totodată, în cererea de judecată se preciza că ulterioarele proiecte privind stabilirea prețurilor-plafon pentru carburanți trebuie să fie supuse dezbaterilor publice.
De asemenea, în scrisoarea de chemare în judecată se menționa că ar putea fi încălcate drepturile și interesele legitime ale consumatorului. Astfel, conform Legii privind protecția consumatorilor, orice consumator are dreptul la protecție împotriva riscului de a achiziționa un produs, un serviciu care ar putea să-i prejudicieze drepturile și interesele legitime, acesta având dreptul la informații complete, corecte și precise privind produsele și serviciile achiziționate.