Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Ce face Ilan Laufer după plecarea de la Ministerul pentru Mediul de Afaceri

© Photo : Guvernul RomânieiIlan Laufer
Ilan Laufer - Sputnik Moldova
Abonare
Laufer afirmă că a fost și va rămâne întotdeauna atras de dinamismul mediului de afaceri privat.

CHIŞINĂU, 9 iun — Sputnik. Omul de afaceri Ilan Laufer, fost ministru pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat în Guvernul Tudose, activează în continuare în sprijinul IMM-lor și a investitorilor privați din România.

Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Laufer subliniază că activitatea și implicarea sa în sprijinirea IMM-lor și a investitorilor privați continuă firesc, după perioada în care a fost ministru, prin lansarea unui program privat — Smart Start USA —care urmărește facilitarea accesului IMM-urilor și antreprenorilor români la finanțare și la expansiunea activităților acestora pe piețele Statelor Unite ale Americii.

Ilan Laufer - Sputnik Moldova
Ilan Laufer, declarație excepțională pro-România, îl face praf pe șeful Europei

Programul îşi propune sa faciliteze accesul unui număr de 10 000 de companii mici și mijlocii si antreprenori, anual, pe piața nord-americană. Aceştia vor fi in măsură sa își promoveze produsele și serviciile, devenind investitori străini pentru economia americană și, astfel, vor putea contribui la dezvoltarea schimburilor bilaterale și la creșterea exporturilor românești.

La rândul lor, antreprenorii americani vor fi ajutați și încurajați să își extindă business-ul in România, crescând în acest fel volumul investițiilor străine.

„Am fost și voi rămâne întotdeauna atras de dinamismul mediului de afaceri privat. Toată experiența mea profesională anterioară își găsește cea mai valoroasă utilizare în programul pe care îl lansăm", menţionează Ilan Laufer.

Acum câteva luni, ex-ministrul român pentru Mediul de Afaceri l-a criticat dur pe preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker pentru modul în care tratează unele state europene, într-un comentariu intitulat "Juncker mai schimbă o viteză; România devine Stat Satelit la Sateliții EU".

„După aceste declarații este foarte clar că noile viteze de dezvoltare ale Uniunii Europene sunt direct proporționale și cu respectarea drepturilor și libertăților cetățenilor europeni, pe viteze cum dictează "soarele": unii da, alții mai puțin", nota Laufer.

Amintim că anterior Ilan Laufer a dezvoltat diverse afaceri de import-export în România și Moldova. Într-o perioadă a fost remarcat de presa mondenă, dar apoi a strălucit la emisiuni de analiză economică prin ideile sal extrem de pragmatice și vizionare totodată.

Fluxul de știri
0