CHIȘINĂU, 7 iun — Sputnik. Al doilea an consecutiv, Aeroportul Internațional Chișinău, care este gestionat de compania Avia Invest, este considerat drept unicul aeroport din țările CSI care a contribuit cel mai mult la dezvoltarea infrastructurii, având un flux de peste cinci milioane de pasageri.
Distincţia a fost oferită echipei aeroportului pe data de 24 mai, în oraşul Moscova, în cadrul concursului organizat de Asociaţia "Aeroport", una dintre cele mai mari şi prestigioase asociaţii din domeniul avia din ţările CSI. Obiectivul principal al concursului este de a identifica şi premia aeroporturile care au obţinut cele mai bune rezultate, au contribuit la dezvoltarea aviaţiei civile şi au creat un climat investiţional favorabil.
În prezent, Aeroportul Chișinău se află într-un proces amplu de modernizare a terminalului zona plecări şi întregii infrastructuri aeroportuare. Totodată, are loc modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii aeroportuare, precum şi implementarea unei politici atractive de stimulare a companiilor aeriene reprezintă factorii decisivi pentru atragerea de noi operatori aerieni, ceea ce contribuie la diversificarea curselor operate de pe Aeroportul Chișinău.
Actualmente, lucrări de reparaţie şi reconstrucţie se desfăşoară simultan în mai multe direcţii şi cuprind aria atât a terminalului cât şi a aerodromului. O parte din obiectivele propuse au fost deja realizate cu succes.