Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

„Laudă” nepăsării: La Chișinău viețile a zeci de copii sunt în pericol

Abonare
În Chișinău, zilnic, zeci de copii își riscă viața, însă autoritățile nu întreprind nimic pentru a ameliora situația.

CHIȘINĂU, 5 iunie — Sputnik. Elevii au ieșit în vacanța de vară și, cum se zice, pot respira de-acum liber toate cele trei luni. Iar unii dintre ei vor răsufla de două ori mai ușurați, și nu doar elevii, ci și pedagogii, și părinții acestora.

Acești „unii" sunt elevii, mamele și tații lor, precum și pedagogii de la Liceul „Vasile Lupu". Există la mijloc o problemă care, de ani buni, nu este soluționată și care în fiecare zi îi stresează pe adulți: lipsa trecerilor pietonale și a limitatoarelor de viteză.

Imaginea video a fost realizată de reporterul Sputnik pe 1 iunie, chiar de Ziua Internațională a Copilului și totodată în prima zi de vacanță. Probabil că autoritățile nici nu se gândesc să-i ocrotească pe copiii care își fac studiile la liceul „Vasile Lupu".

Pe trecerea pietonală de pe strada Petru Ungureanu nu există limitatoare de viteză. Rar șofer care încetinește în acest loc. Iar trecerea pietonală de pe strada Tudor Strijcă se află atât de departe de drumul elevilor spre liceu, încât cei aflați în întârziere, dimineața, deseori, decid să nu mai meargă tocmai până acolo, ci să o ia pe de-a dreptul, traversând carosabilul într-un loc nepermis și strecurându-se printre fluxul mare de mașini.

Valentina, mama unei eleve din clasa VI-a de la acest liceu, spune că, din câte își amintește, problema trecerilor pietonale la intersecția străzilor menționate și instalarea limitatoarelor de viteză pentru reglarea circulației rutiere este abordată în fiecare an.

Ребенок на руках - Sputnik Moldova
Societate
Grav: Numărul copiilor în Moldova, în descreștere dramatică

„Când la școală vin elevi noi, părinții acestora, văzând pericolul care le amenință copiii, se adresează directorului cu solicitarea de a soluționa problema. Însă administrația liceului nu are nicio vină în cazul dat. Atât pedagogii, cât și părinții copiilor expediază în permanență scrisori Direcției Educație, Poliției Rutiere, preturii, primăriei. Însă nimeni nu reacționează la rugămințile noastre", a menționat Valentina.

Chiar și în zilele de odihnă, când a fost realizată această înregistrare video, circulația pe străzile adiacente Tudor Strijcă și Petru Ungureanu este atât de intensă, încât chiar și un adult nu s-ar încumeta să traverseze aici în lipsa marcajului pietonal. Dar ce să mai vorbim de copii care trec prin acest stres în fiecare dimineață înainte de ore și, mai ales, în fiecare după-amiază, când pleacă acasă, fiind obosiți și, evident, mai puțin atenți la drum.

Fluxul de știri
0