Prorectorul pentru relații internaționale și comunicare al Universității de Stat "Dimitrie Cantemir", Efim Chilari, a vorbit în cadrul emisiunii Sputnik Matinal despre frumusețea diplomației și provocările acestei meserii.
"Un bun diplomat trebuie să aibă cei șapte ani de acasă, iar ulterior va învăța și celelalte reguli. Lumea diplomaților este una specială, care ține de etichetă și reguli stricte de comportament", spune Efim Chilari.
Familia unui diplomat trebuie să fie mereu alături de el, oriunde și oricând. Deseori copiii abandonează studiile, iar soțiile își lasă serviciul.
"Soțiile nu muncesc, ele sunt deseori implicate în activitățile desfășurate de ambasada țării noastre. Copiii diplomaților sunt nevoiți să facă studii în altă țară, deseori nu cunosc nici limba. Nu este simplu. Viața de diplomat nu înseamnă doar romantism, recepții sau întrevederi. Sunt multe sacrificii pe care trebuie să le facă un diplomat", spune Efim Chilari.
Mai multe detalii din culisele diplomației moldovenești, aflați din fișierul audio atașat.