Chișinău, 30 mai — Sputnik. O femeie de 29 de ani a fost găsită fără suflare într-o pădure din localitatea Colonița. Poliția a fost anunțată despre dispariția acesteia în data de 26 mai.
La fața locului s-a deplasat grupul operativ din cadrul Inspectoratului de Poliție Ciocana. După mai multe cercetări, oamenii legii au găsit-o pe femeie moartă. Acesta avea pe corp semne de violență.
Pentru a elucida toate circumstanțele în care a murit femeia a fost creat un grup din procurori, ofiţerilor de investigaţie şi de urmărire penală din cadrul Direcţiei de Poliţie Chişinău şi Inspectoratului de Poliție Ciocana. Oamenii legii au reușit să identifice un suspect. Este vorba de un bărbat de 28 de ani din comuna Tohatin. Acesta a mai fost judecat anterior pentru infracțiuni similare.
În urma investigațiilor, procurorii au stabilit că individul ar fi mutilat fizic victima după care a asfixiat-o. Toate s-au întâmplat după ce ambii au consumat alcool în data de 25 mai. Bărbatul a fost reținut pentru 30 de zile și este cercetat penal pentru omor intenționat. Conform legislației în vigoare, această infracțiune se pedepsește cu închisoare de până la 20 de ani sau detenție pe viață.