CHIȘINĂU, 28 mai — Sputnik. Un tânăr a fost reținut de polițiști, fiind suspectat de păstrare și consumul de substanțe narcotice.
Un bărbat, care manifesta un comportament neadecvat, a fost reținut de Poliția Capitalei. Individul era împreună cu încă doi prieteni pe strada Calea Moșilor din Chișinău.
Oamenii legii au depistat asupra lui un plic în care se afla o substanță vegetală necunoscută (droguri).
Suspectul a fost escortat la Inspectoratul de Poliție, iar probele delicte au fost ridicate, sigilate conform procedurii şi expediate Centrului tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al IGP.
Tânărul reţinut riscă o amendă de la 11 000 lei până la 13 000 lei sau privațiune de libertate de până la doi ani.