Oraşul german Hamburg a devenit primul oraş din Europa care a interzis circulația maşinilor diesel pentru a reduce poluarea. Circulaţia acestor vehicule va fi interzisă pe străzile principale din centrul localității, începând cu 31 mai. În oraş au apărut deja indicatoare în acest sens, fiind propuse rute alternative. Autorităţile nu au precizat dacă această interdicţie îi vizează și pe rezidenți.
Decizia luată de oraşul Hamburg vine după ce Comisia Europeană a anunţat, luna aceasta, că va sancţiona Germania la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene pentru că nu respectă calitatea aerului, alături de alte cinci ţări, printre care și România. În România, aproape trei milioane de mașini sunt vizate de aceste măsuri.
Deși Republica Moldova nu este încă vizată direct, este bine ca cetățenii să cunoască aceste informatii. Pe de o parte pentru a fi puși în gardă în cazul în care tranzitează orașe care au interzis deja mașinile diesel și, pe de altă parte, pentru a fi pregătiți pentru ceea ce înseamnă aderarea și integrarea la Uniunea Europeana. De ce mașinile diesel sunt interzise primele și ce înseamnă această măsura pentru comercianți dar și pentru proprietari, aflați din interviul realizat de jurnalista Sputnik Moldova Roberta Dumitriu cu fostul campion la automobilism, Dumitru Rujan.