CHIȘINĂU, 20 mai — Sputnik. Până în acest moment, Poliția nu a venit cu detalii privind cazul de la Grătiești, acolo unde, pe malul lacului, în dimineața zilei de 19 mai, a fost găsită o geantă în care se afla corpul măcelărit al unei tinere de 20 de ani. Internauții însă au identificat cine este victima și au venit cu mai multe detalii.
O doamnă scrie că victima, pe care o cheamă Diana, a fost prietena verișorului ei. Potrivit postării pe Facebook, Diana a dispărut și din data de de 13 mai nu răspunde la telefon, adică cu șase zile înainte ca sâmbătă corpul ei neînsuflețit să fie găsit în geanta de pe malul iazului din Grătiești.
Când au constatat că Diana lipsește, mama și mătușa ei au anunțat acest lucru pe Facebook, rugându-i pe cei care au văzut-o să le ofere o informație despre tânăra de 20 de ani.
Până în acest moment, Poliția nu a venit cu noi detalii privind acest caz îngrozitor. Oamenii legii doar au anunțat că la examinarea corpului neînsuflețit medicul legist a constatat că cadavrul tinerei avea urme de moarte violentă, asta probabil până a fi măcelărit și abandonat pe malul iazului. Cadavru a fost îndreptat la expertiza medico-legală, pentru a stabili când a survenit decesul.
Poliția nu a anunțat dacă are vreun suspect pentru comiterea acestei crime oribile, ci doar că a inițiat o cauză penală pentru omor.