Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Cum obții compensații de sute de euro dacă avionul a întârziat sau zborul a fost anulat

© SputnikCristina Oglinda
Cristina Oglinda - Sputnik Moldova
Abonare
Clienţii companiilor aviatice au dreptul la despăgubiri dacă avionul nu pleacă la ora programată sau în cazul în care zborul este anulat. Compensaţiile în bani variază de la 250 la 600 de euro, în funcţie de cât de mult a întârziat avionul.
Cum obții compensații de sute de euro dacă avionul a întârziat sau zborul a fost anulat

Invitată în studioul Sputnik Moldova, avocata Cristina Oglinda, ne-a explicat cum putem obține compensații, ce acte trebuie să completăm, dar și cât timp avem la dispoziție pentru a scrie o reclamație ca ulterior să fim despăgubuiți.

Cristina Oglinda ne spune că "în cazul în care un operator aerian anticipează o posibilă întîrziere a unui zbor cu două ore peste ora de plecare prevăzută, iar distanța planificată a fi parcursă cu avionul este de până la 1500 km, atunci compensația pe care o puteți primi va fi de 250 euro. Dacă zborul întârzie cu trei ore sau mai mult, iar distanța este între 1500 km și 3500 km, compensația va fi de 400 euro. Dacă întârzierea este de patru ore sau mai mult, în cazul tuturor zborurilor care nu se încadrează în primele 2 categorii, pasagerii au dreptul la compensaţii, asistenţă şi deservire — compensația va fi de 600 euro".

Avocata menționează că "operatorul de transport aerian nu este obligat să plătească compensaţii, dacă poate face dovada că anularea este cauzată de circumstanţe extraordinare, care nu au putut fi evitate în pofida adoptării tuturor măsurilor posibile. Sarcina dovedirii faptului că pasagerul a fost într-adevăr informat despre anularea zborului, cu indicarea momentului precis, revine operatorului de transport aerian".

Mai multe detalii despre pe care trebuie să-i urmați pentru a obține o compensație aflați din fișierul audio de mai sus.

 

 

Fluxul de știri
0