V-ați întrebat vreodată la ce riscuri se expun șoferii atunci când vorbesc la telefon sau scriu un mesaj în timp ce conduc? Probabil că nu. Studiile arată că pentru a scri un mesaj scurt ai nevoie de cel mult şase secunde. Dacă ai fi la volan şi ai conduce automobilul cu o viteză de 50 de kilometri la oră, asta înseamnă că ai parcurge aproximativ 70 de metri fără a fi atent la drum. Deci, cele câteva secunde ar putea fi fatale atât pentru șofer, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.
Deputații din grupul Popular European au o soluție pentru conducătorii auto care își pun în pericol atât viața lor, cât și a celorlalți participanți la trafic. Aleșii poporului au înaintat un proiect de lege care prevede amenzi pentru conducătorii auto care scriu mesaje sau navighează pe Internet în timp ce conduc. Documentul îi vizează și pe bicicliști și căruțași.
Cum își argumentează autorii proiectului propunerea? Cât de necesară este o astfel de inițiativă în Republica Moldova, dar și ce spun conducătorii auto despre amenzile care îi amenință? Aflăm răspuns la aceste întrebări de la invitații emisiunii „La Ordinea Zilei" — Pavel Apostol, șef Serviciul „InfoTrafic"din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare; Artur Cecan, instructor și director Școală Auto din Chișinău și deputatul PPEM Eugen Carpov, care este și unul din autorii proiectului.