CHIȘINĂU, 17 mai — Sputnik. Cunoscutul model basarabean Xenia Deli a publicat pe rețelele de socializare mai multe fotografii din perioada sarcinii. În ultima fotografie plasată pe Instagram aceasta apare într-un costum de baie albastru, iar în descrierea pozei Xenia își intrigă fanii cu textul: "Va fi fată sau băiat?".
Xenia Deli și milionarul Ossama Fathi Rabah Al-Sharif s-au căsătorit în vara anului trecut, pe una din cele mai frumoase insule din lume — Santorini. Mireasa a fost sclipitoare, iar mirele părea extrem de fericit. Se pare că Xenia este cât se poate de fericită alături de soţul ei. Aceasta publică fotografii în care apare în ipostaze tandre alături de egiptean.
Zvonurile despre sarcina Xeniei Deli au apărut în presă încă la începutul anului trecut. Aceasta însă a fost foarte discretă până luna trecut, când a publicat prima poză în care se vede că este însărcinată. Xenia Delia are peste 860 000 de urmăritori pe pagina de Instagram.
Frumoasa șatenă, originară din Basarabeasca, a plecat în SUA prin programul Work and Travel, unde a lucrat în calitate de chelneriță. A fost descoperită de celebrul fotograf american Gavin O'Neill, iar la scurt timp ofertele de colaborare au curs gârlă. Xenia Deli a avut colaborări cu celebre case de modă, fiind apreciată mai ales ca model de lenjerie intimă, iar pozele cu ea au apărut în mai multe reviste cunoscute din întreaga lume. De asemenea, aceasta s-a filmat în câteva videoclipuri, cel mai cunoscut dintre acestea fiind „What Do You Mean" al lui Justin Bieber.