Roman Chircă spune că „investitorii sunt ghidați de obținerea anumitor profituri rezultate în urma plasamentelor investiționale".
"Crearea unui climat investițional constă într-un set de acțiuni și politici foarte drastice pentru a elimina constrângerile care există pe piață. Din păcate, avem aceste obiceiuri proaste din partea funcționarilor de a hărțui mediul de afaceri. La ora actuală, în Moldova, există o dinamizare a investitorilor doar în zonele economice libere, care mai degrabă este o formă de interacțiune manuală când Guvernul roagă și poartă negocieri cu potențialii investitori. În rest, avem o dinamică negativă", a declarat expertul Roman Chircă pentru studioul radio Sputnik Moldova.
El a menționat că lucrurile stau la fel de prost și în sectorul bancar, unde "suntem departe de a schimba paradigma".
"Chiar dacă au venit unei bănci străine, în acest sector există în continuare dificultăți și 'in de domeniul justiției. Avem probleme cu modul în care este înregistrată proprietatea, comercializarea proprietății și transparența în acest sector. În concluzie, Guvernul nu are politici pe termen mediu de schimbare a climatului investițional", a punctat expertul Roman Chircă.