CHIȘINĂU, 14 mai — Sputnik. Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, l-a invitat pe primul ministru al Armeniei, Nikol Pașinyan, să efectueze o vizită în Moldova.
Întâlnirea liderului moldovean și a noului șef al cabinetului de miniștri armean a avut loc în cadrul reuniunii Consiliului Economic Eurasiatic Suprem, care a avut loc luni în Soci, Federația Rusă.
„În cadrul ședinței Consiliului Economic Eurasiatic Suprem, am făcut cunoștință cu noul Prim-ministru al Republicii Armenia, Nikol Pașinyan.
În cursul dialogului am menționat dezvoltarea dinamică a relațiilor bilaterale — printre altele, am vorbit despre prima vizită oficială în istorie a Președintelui Republicii Moldova în Armenia, ce a avut loc în noiembrie 2017", a scris Igor Dodon într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook.
Președintele Republicii Moldova a mai menționat că la rîndul lui, domnul Pașinyan a confirmat intenția delegației armene de a susține acordarea Republicii Moldova a statutului de observator pe lângă Uniunea Economică Eurasiatică.