CHIȘINĂU, 7 mai — Sputnik. Mai întâi de toate, liderul rus le-a mulțumit cetățenilor Federației Ruse pentru sprijinul acordat la alegerile prezidențiale. Această încredere, potrivit lui Putin, obligă la multe.
”În aceste minute, preluând atribuțiile de președinte, simt deosebit de acut colosala mea răspundere în fața fiecăruia dintre Dumneavoastră, în fața întregului nostru popor multinațional, responsabilitatea în fața Rusiei, țară a unor victorii și realizări grandioase, în fața istoriei milenare a statalității ruse ți în fața strămoșilor noștri”, a declarat președintele rus.
Putin a subliniat în mod special că își vede suprema datorie și sensul vieții în a face tot ce-i stă în puteri pentru Rusia, pentru prezentul și viitorul ei.
La începutul noului său mandat, șeful statului i-a asigurat pe cetățenii țării că vor trăi mai bine, iar Rusia va fi puternică.
Temelia trainică pentru dezvoltarea țării, a declarat Putin, ”este societatea civilă liberă”.
Oficial: Putin a preluat noul mandat de șef al statului rus>>>
Ceremonia de inaugurare a președintelui Rusiei a fost transmisă în direct de Sputnik Moldova.