CHIŞINĂU, 29 apr — Sputnik. Rusia este unul dintre participanții importanți ai proceselor de pe agenda internațională, nu "o putere regională" și Europa trebuie să-și restabilească contactele cu Moscova pentru că problemele de securitate din Europa nu pot fi puse în discuție fără participarea Rusiei, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
"Prietenul meu, Vladimir Putin, cu care sunt prieten de mulți ani, chiar dacă acum nu pre poţi spune că Putin îţi este prieten, a fost cândva surprins neplăcut de o afirmație a președintelui Obama, care a spus că Rusia este doar o putere regional. Dacă există ceva ce Rusia nu ar fi, este tocmai asta (o putere regional n.r.)", a declarat Juncker într-un interviu oferit publicației irlandeze Trow, citat de Politico.
Președintele Comisiei Europene a vorbit și despre necesitatea revenirii la un dialog cu Rusia, pentru că aceasta este un participant important pe agenda securității din regiune.
"Trebuie să învățăm să vorbim cu rușii de la egal la egal. Trebuie să restabilim contactul cu Rusia. Rusia este un jucător important. Nu poate exista nicio agenda de securitate fără Rusia. Nu-mi place actuala retorică a războiului rece", a subliniat Juncker.
Șeful CE a atenționat şi asupra faptului că Europa „uită uneori" că este doar o parte a lumii, nu „stăpânul" ei.
„Uităm că suntem o parte mică și slabă a universului. Pierdem din puterea economică. Lent, dar sigur, cădem spre 25 la sută din PIB mondial, la 16-18 la sută", a spus politicianul.
Juncker a menționată că Europa pierde nu doar din punct de vedere economic, dar și în plan cultural și demografic, iată de ce politicienii europeni trebuie "să dea dovadă de modestie" și să aplece urechea la restul lumii.
„Avem pierderi și în plan demografic. Existăm prin cultură, însă nu dominăm. Iată de ce întotdeauna îndemn oamenii să-și manifeste mai accentuat o modestie. Trebuie să ne aplecăm urechea la ceea ce spune restul lumii", a conchis președintele Comisiei Europene.