CHIȘINĂU, 26 apr — Sputnik. Un grup de experți NATO se află în perioada 23-27 aprilie în țara noastră. Vizita se desfășoară în contextul implementării Inițiativei de Consolidare a Capacităților de Apărare în Republica Moldova.
Potrivit șefului direcției Politici de Apărare și Planificare a Apărării, colonel Alexandru Harea, viziata are drept scop "acordarea sprijinului necesar țării noastre pentru elaborarea și implementarea prevederilor proiectelor de planificare a apărării privind dezvoltarea sistemului național de apărare și construcția Forțelor Armate pe termen lung, precum și analiza sarcinilor ce derivă din succesiunea finalizării fazei I a DCBI, axate pe reformarea și modernizarea Armatei Naționale".
Colonelul Harea a specificat că experţii DCBI au planificate şedinţe de lucru cu reprezentanţii Ministerului Apărării şi Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, precum şi vizite de documentare la Baza militară de instruire a Armatei Naţionale şi Brigada „Dacia" din Cahul. Activitatea respectivă face parte din acţiunile de aprofundare a cooperării cu partenerii strategici de dezvoltare şi schimb de experienţă pentru asigurarea creşterii capacităţilor de apărare a Armatei Naţionale.
În iunie 2015, Republica Moldova a fost acceptată de către Alianța Nord Atlantică ca parte a DCBI, Ministerul Apărării fiind desemnat în calitate de instituție responsabilă pentru implementarea acesteia. DCBI are drept scop consolidarea capacității de apărare a Republicii Moldova și presupune un pachet de asistență divizat în două faze. În cadrul primei faze, Ministerul Apărării a conlucrat cu experții internaționali delegați de către Alianță pentru acordarea suportului și consultanței în elaborarea documentelor de politici.