Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Tainele cimitirului de pe strada Munceşti din Capitală

© Sputnik / Николай КостыркинCimitir
Cimitir - Sputnik Moldova
Abonare
Cimitirul de pe strada Munceşti este unul dintre cele mai vechi cimitire din Chişinău care s-au mai păstrat şi este utilizat. Oamenii din regiune sunt afectaţi d efaptul că o parte din acesta a fost distrusă, iar pe locul care s-a eliberat au fost construite case.

Nicolai Costîrchin, Sputnik Moldova

Dacă noi, chişinăuienii, criticăm astăzi drumurile noastre ca fiind de proastă calitate, care nu sunt salvate nici chiar de inginerul „geniu" Pronin, atunci anume drumurile rele sunt motivul apariţiei în oraşul nostru a unui loc foarte interesant și misterios.

Aşadar, imaginaţi-vă Chişinăul, mijlocul secolului XIX. Chiar în centrul de atunci al Capitalei Guberniei Basarabia drumurile erau exclusiv din pietriş. Pentru copiii secolului XXI voi explica — niciun fel de pavaj, care este deja considerat istorie. Iar asfaltul nici nu era măcar din seria ştiinţei fantastice. Orice ploaie bună era capabilă să transforme atunci orice oraş într-unul de noroi. La revedere încălţăminte scumpă. Cei mai bogaţi îşi permiteau să închirieze trăsuri, iar cetăţenii simpli erau nevoiţi să stea în case şi să privească pe geam.

Şi dacă asta se întâmpla chiar în Chişinău, atunci ce să mai vorbim de suburbii, precum regiunea Munceşti. Era greu pentru localnici, ca şi pentru majoritatea locuitorilor Basarabiei, creştini fiind, cel puţin primele zile de după precipitaţii, să ajungă la bisericile Ciuflea sau a Sfântului Ghoerghe, pentru a participa la slujbe, cu atât mai mult până la cimitirul Armenesc. 

Şi atunci, locuitorul regiunii Munceşti, negustorul Grădinaru a finanţat construcţia unei biserici ortodoxe. Iar Vasile Purcel, proprietarul uyinei de cărămidă, care încă se mai află pe strada Uyinelor, a dăruit bisericii doi acri de pământ pentru cimitir. 

Prima piatră a bisericii a fost pusă în anul 1858. Construcţia a fost finalizadă după 11 ani. Acum lîcaşul sfânt dispune de o reparaţie capitală.

Cei drept, la intrarea în biserica Sfânta Treime este inscripţionat că biserica a apărut abia la sfârşitul secolului XIX.

Biserica activează din acele vremuri şi până în timpurile noastre, nici chiar pe timpul sovietic aceasta nu a fost închisă.

Acum, atât biserica, cât şi cimitirul din preajmă sunt monumente de arhitectură şi sunt protejate d estat. Iar osemintele negustorului Grădinaru, ctitorul principal al bisericii, au fost îngropate lângă peretele vestic al clădirii.

Preotul care slujeşte la această biserică, părintele Vasile, tizul proprietarului uzinei de cărămizi, îmi povesteşte cu entuziasm această istorie.

 

Preotul ne-a arătat mormintele din preajma bisericii.

— Aici odihneşte Efim Ciolacu, unul dintre primii slujitori ai acestei biserici. Alături sunt alte patru morminte ale ierhiereielor locali.

Părintele Vasile îmi arată cimitirul. Nu este mare.

Tot cimitirul, de la biserică până în capătul locului de veci este traversat de un trotuar asfaltat, pentru comoditatea locuitorilor blocurilor din capătul cimitirului de a ajunge la biserică. 

De ambele părţi ale trotuarului sunt morminte din diferiţi ani şi diferite epoci. Cel mai vechi dintre ele are 200 de ani şi este doar o presupunere, întrucât pe multe dintre morminte nu mai poate fi citit nici numele, nici data morţii.

În acele vremuri nu se scria pe monumente aşa cum se obişnuieşte astăzi, numele prenumele, data naşterii şi data morţii. Spre exemplu, mormântul despre care relatam mai devreme, are o astfel d einscripţie: "Aici odihneşte robul lui Dumnezeu Vasile Stepanov, a murit în anul 1825".

Iar pe partea verso a acestui mormânt unic în felul său cu o cruce executată în diferite variaţii putem citi: "Acest monument a fost executat de Maria Zgardan".

Coborârea de pe dealul cimitirului spre clădirile căminelor foste muncitoreşti din preajmă arată infernal: gunoi peste tot, iar autorităţile nici treabă nu au.

Probabil, cândva în această regiune locuia clasa muncitoare, anume la marginea oraşului, unde erau fabrici şi uzine, anume de aici şi denumirea regiunii şi străzii de astăzi — Munceşti, de la muncă.

Sunt şi morminte fără nicio inscripţie, probabil tot din secolul XIX.

 

În afara teritoriului cimitirului, chiar sub pereţii unui bloc locativ este un mormânt, a unui militar căzut în război.

În mare parte, multe morminte nu sunt îngrijite, acestea dărâmându-se.

Ca şi cimitirul Armenesc, şi acesta de la Munceşti a fost redus în suprafaţă, iar pe locurile eliberate au fost construite diferite clădiri.

Iar pe dealul de pe strada Decebal sunt garaje de automobile şi alte clădiri d ebirouri. Cum oare lucrează acolo oamenii, deasupra fostului cimitir?
Fluxul de știri
0