CHIȘINĂU, 20 apr — Sputnik. Un grup de astronomi din Franța, Germania și Elveția a studiat diamantele descoperite în interiorul meteoritului Almahata Sitta și a ajuns la concluzia că acest asteroid era parte a unei protoplanete distruse. Studiul savanților a fost publicat în revista „Nature Communications".
În octombrie 2008, în atmosfera Terrei s-a dezintegrat asteroidul TC3. Fragmentele acestuia s-au dispersat în nisipurile deșertului Nubian din nordul Sudanului. În total au fost colectate circa cincizeci de fragmente care au fost unite într-o colecție cu denumirea Almahata Sitta.
Cercetătorii au ajuns la concluzia că unele corpuri conținute în aceste diamante s-au putut forma doar la presiuni foarte ridicate (peste 20 de Gigapascali), ceea ce constituie o dovadă că cristalele s-au format în interiorul unui corp ceresc de dimensiuni mari, și nu în urma impactului cu Pământul.
Oamenii de știință presupun că protoplaneta dispărută s-a format cu miliarde de ani în urmă și avea o dimensiune cuprinsă între cea a planetei Marte sau Mercur.
„Studiul nostru aduce o dovadă convingătoare a faptului că asteroidul provine din acea planetă-gigant dispărută, care a fost distrusă apoi de coliziuni cu alte corpuri cerești cu circa 4,5 miliarde de ani în urmă", menționează astronomii.