CHIȘINĂU, 19 apr — Sputnik. Datorită preluării a două rachete de croazieră utilizate de SUA în timpul atacului asupra Siriei, dar neexplodate, specialiștii ruși vor putea afla mai multe lucruri despre ultimele tehnologii occidentale pentru a-și perfecționa sistemul de apărare antirachetă și sistemul de luptă radioelectronică, a declarat membrul consiliului de experții al colegiului comisiei industrial-militare al Rusiei, Viktor Murahovski, citat de RIA Novosti.
Anterior, presa a anunțat, cu referire la surse din cadrul Ministerului sirian al Apărării, că două rachete de croazieră americane, care nu au reușit să explodeze în timpul atacurilor din 14 aprilie, au fost găsite de militarii sirieni și au fost transmise militarilor ruși. Rachetele americane din Siria au fost transportate în Rusia pe 18 aprilie.
"Acestea vor fi foarte utile. Specialiștii ruși nu copiază modelele occidentale, deoarece dispun de propriile tehnologii, însă acestea ne vor permite să studierem ultimelor tehnologii occidentale în acest domeniu. Unele rachete utilizate în timpul atacului asupra Siriei nu erau de tip nou, însă o parte au fost folosite în premieră", a spus Murahovski.
El a explicat că rachetele utilizate de Franța și Marea Britanie sunt de tip nou. Racheta americană Tomahawk Block IV, utilizată în timpul operațiunii militare, de asemenea, reprezintă un interes sporit.
„De asemenea, ar fi interesantă studierea rachetei americane care a fost utilizată în premieră de SUA în acțiuni militare — JASSM-ER, studierea acestor rachete va ajuta Rusia să-și perfecționeze sistemele de apărare antirachetă și sistemele de apărare radioelectronică. Vom putea să aflăm în detaliu ultimele tehnologii occidentale, constructorii vor fi interesați să examineze aceste rachete", a conchis expertul.