CHIȘINĂU, 19 apr — Sputnik. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS), în comun cu Inspectoratul Național de Investigații (INI), au desfășurat percheziții la mai mulți șefi și angajați ai clubului de fotbal FC Dacia. Informația a fost confirmată pentru Sputnik Moldova de către șeful PCCOCS, Vitalie Busuioc.
”Este vorba de clubul de fotbal FC Dacia, dar mai multe detalii nu vă pot oferi”, a declarat Busuioc.
Potrivit surselor Sputnik, perchezițiile ar avea legătură cu activitatea fostului președinte și proprietar al echipei FC Dacia, Adlan Șișhanov. Astfel, odată cu venirea acestuia în țara noastră, fotbalul moldovenesc a fost bulversat de scandaluri legate de meciuri de fotbal aranjate, iar de pe urma acestora, unii reprezentanți ai cluburilor au primit sume enorme de bani, însă acest lucru pare a fi greu de demonstrat. Sursele noastre au mai afirmat că Șișhanov ar fi finanțat mai multe echipe de fotbal din Moldova. Totodată, el ar fi achitat salarii în plic fotbaliștilor, fapt care ar fi prejudiciat bugetul public în proporții deosebit de mari.
Am încercat să discutăm și cu directorul executiv al FC Dacia, Ruslan Kmit, însă telefonul acestuia este deconectat.
Acțiunea PCCOCS are loc în cadrul unei cauze penale de comitere a evaziunii fiscale în proporții deosebit de mari.
Potrivit Procuraturii, în urma perchezițiilor și ridicărilor efectuate la bunurile imobile ce aparțin clubului de fotbal, la contabilii și jucătorii clubului, au fost depistate dispoziții de încasare a numerarului, acte de evidență contabilă dublă, înscrisuri care reflectă cheltuielile realizate de către conducerea clubului de fotbal, precum și înscrisuri care confirmă procurarea unui alt club de fotbal de la factorii de decizie ai acestuia contra sumei de 350 de mii de Euro.
Potrivit materialelor urmăririi penale, în perioada ianuarie 2014 — februarie 2017, factorii de decizie ai clubului de fotbal, prin includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date denaturate privind veniturile sau cheltuielile, au efectuat achitări neoficiale către staff-ul tehnic și jucătorii clubului în sumă de circa 3 milioane de euro (aproximativ 60 de milioane de lei).
După efectuarea perchezițiilor, Procurorii PCCOCS au audiat personalul clubului și fotbaliștii sub aspectul salariilor în plic și a meciurilor trucate cu numirea unui control fiscal la Serviciul Fiscal de Stat.
Procurorii mai spun că în acest fel bugetul public național a fost prejudiciat cu peste 10 milioane de lei.