CHIŞINĂU, 13 apr — Sputnik. Prima gară din Chişinău a fost construită în anii 1870, după un plan arhitectural al lui Ghenrih Lonski.
Este mai puţin cunoscut faptul că clădirea gării a avut de suferit încă în Primul Război Mondial, fiind bombardat de un aeroplan german în 1917, scrie istoricul Iurie Şveţ pe oldchisinau.com.
Fiind un obiectiv strategic, Gara Chişinău a fost o ţintă predilectă şi în timpul celui de Al Doilea Război Mondial. Astfel, aceasta a avut de suferit în vara anului 1941, însă neesenţial, fiind reparată în acelaşi an.
Şi fotografia de mai jos datează din perioada războiului. Pe peronul gării se află soldaţi germani.
În 1944 clădirea a fost iarăşi bombardată, iar distrugerile au fost mult mai mari.
De data aceasta însă clădirea nu a mai fost restabilită. Cel mai probabil, reparaţia gării ar fi costat mai mult decât construirea uneia noi, presupune istoricul. Astfel că a fost luată decizia ca gara să fie reconstruită din temelie.
Planul reconstrucţiei a fost elaborat de către arhitecţii L. Ciuprin şi A. Şciusev. Reconstrucţia a fost radicală, iar noua clădire nici nu mai amintea de vechiul edificiu.
Clădirea respectivă serveşte şi în zilele noastre drept una dintre principalele „porţi" ale oraşului. Iată cum arăta noua gară în anii 1960:
Clădirea veche a gării din Chişinău a fost imortalizată şi pe peliculă cinematografică. Filmările au fost realizate în anii 1940.