CHIȘINĂU, 11 apr — Sputnik. O motocicletă care circula cu viteză excesivă a intrat într-un automobil de model Mercedes Vito, fiind proiectată apoi într-un gard, scrie presa locală.
În urma impactului, cei doi tineri care se aflau pe motocicletă au murit pe loc. Accidentul înfiorător s-a produs ieri, în jurul orei 17:45, în satul Răuțel, raionul Fălești.
Tânărul care conducea motocicleta avea 26 de ani, iar pasagera acestuia era în vârstă de 19 ani, ambii locuitori ai orașului Bălți.
Totodată, un bătrân în vârstă de 77 de ani, care se afla pe trotuar alături de două femei, a fost lovit mortal de motocicletă.
Femeile au fost și ele rănite, dar și șoferul automobilului, toți fiind transportați la spital.
Cauzele producerii accidentului se investighează.