Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Coșmar pe strada Studenților, în timp ce ofițerii de Patrulare participau la subotnic

© Sputnik / Мирослав РотарьПолиция
Полиция - Sputnik Moldova
Abonare
Participând la subotniucul organizat de Silvia Radu, polițiștii de Patrulare și-au neglijat obligațiunile de serviciu.

CHIȘINĂU, 10 apr — Sputnik, Sergiu Praporșcic. Angajații Inspectoratului Național de Patrulare s-au lăudat pe pagina lor de Facebook că au participat și ei la "marea curățenie" anunțată de primarul general interimar al Chișinăului, Silvia Radu, pentru data de 31 martie. Ei au postat fotografii arătându-ne nouă cât sunt de harnici. Ce să spunem: Bravo, domnilor polițiști. Păcat doar că participând la subotnicul organizat de Silvia Radu, angajații INP au uitat de obligațiunile lor de bază, au uitat să-și facă munca pentru care sunt plătiți.

Și anume, în timp ce un echipaj al Poliției de Patrulare strângea gunoiul din parcul de pe strada Tudor Vladimirescu, în apropiere de intersecția cu strada Calea Orheiului, nițel mai la deal, la intersecția străzilor Studenților și Calea Orheiului, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate câteva vehicule: un autoturism, un microbuz și o motocicletă sau poate mai multe motociclete. Acest accident a creat un ambuteiaj enorm pe strada Studenților.

Și în loc ca ofițerii de Patrulare să vină imediat la fața locului, să documenteze cazul, să degajeze traficul, să facă munca pentru care sunt plătiți să o facă, ei participau la "marea curățenie", de parcă aceasta nu avea cum să aibă loc fără prezența lor.

Drept rezultat, ca să nu stea în ambuteiaj, unii participanți la trafic eu ieșit pe contrasens, creând situații cu risc de accident, alții au evitat locul accidentului ocolind pe dreapta, ieșind pe necarosabil.

Trebuie să constatăm că după o perioadă în care angajații Inspectoratului Național de Patrulare au participat activ la reglementarea, dirijarea traficului acolo unde se formau ambuteiaje, acum acest lucru se întâmplă mai rar. Poți să stai zeci de minute în ambuteiaj fără ca poliția să intervină. Și dacă auzi o sirenă și vezi un girofar, asta nu înseamnă că a venit salvarea, izbăvirea, ci că echipajul poliție cere să i se acorde prioritate, ca oamenii legii stând nu se obosească stând în trafic.

Fluxul de știri
0