CHIȘINĂU, 7 apr — Sputnik. Unii condamnați din țara noastră își ispășesc pedeapsa în penitenciar în condiții speciale. Potrivit Procuraturii Generale, sute de obiecte interzise, alcool şi substanţe narcotice au fost găsite în urma unor percheziţii în celulele deţinuţilor din penitenciarul nr. 2 din Lipcani. Verificările s-au desfășurat în data de 14 martie. În acest caz procuratura raionului Briceni a inițiat o cauză penală.
În celule, dar și asupra deținuților, oamenii legii au găsit 34 de telefoane mobile, 10 cartele SIM, 15 acumulatoare şi 41 de încărcătoare pentru telefoane mobile. La fel, aceștia au mai ridicat 47 de litri de băuturi alcoolice, 16 seturi de cărţi de joc, 100 de lei, căşti pentru telefoane mobile, fişe pentru poker, 50 de litri de materie primă pentru prepararea băuturii alcoolice și șapte pachete cu substanțe narcotice.
Aceste obiecte au ajuns în pușcărie după ce apropiați de-ai deținuților le-au camuflat în pachete cu mâncare. Procurorii bănuiesc că în această schemă sunt implicați și angajaţi ai penitenciarului.
Chiril Lucinschi și-a aflat sentința. Câți ani de pușcărie i-au dat magistrații>>>
Procurorii urmează să stabilească toate circumstanțele în care obiectele interzise au ajuns în celulele deținuților. Pentru asemenea acţiuni, legislaţia prevede amendă de peste 42 de mii de lei sau închisoare de până la trei ani.