CHIȘINĂU, 6 apr — Sputnik. Administrația președintelui SUA, Donald Trump, încearcă să revizuiască toate acordurile internaționale de bază din ultima perioadă, a declarat ministrul de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, citat de RIA Novosti.
„Fără îndoială, avem de a face cu o administrație care întreprinde acțiuni revizioniste pe arena mondială, revizuind practic toate acordurile cheie din ultima perioadă încheiate de comunitatea internațională", a spus Lavrov la o conferință de presă la Moscova.
Potrivit ministrului rus de Externe, aceste acorduri au fost aprobate de către Consiliul de Securitate al ONU și se referă la Planul Comun și Cuprinzător de Acțiuni pentru înghețarea programului nuclear militar al Iranului, Acordul de la Paris privind schimbările climatice, regulile OMC, acordurile de la Minsk și multe altele.