CHIȘINĂU, 4 apr — Sputnik, Octavian Racu. Medeea Marinescu, cunoscută în tot spațiul ex-sovietic pentru rolul jucat în filmul româno-sovietic "Maria, Mirabela", a fost invitată la un talk-show la postul rus de televiziune NTV, "Stelele s-au reunit", o ediție dedicată actorilor din cele mai populare filme pentru copii.
Medeea a povestit că după ce a jucat în filmul „Maria, Mirabela”, practic nu a comunicat cu partenera sa de platou, care a jucat rolul Mariei — Ghilda Manolescu. După filmări, în 1981, la vârsta de 6 ani, Ghilda a plecat cu mama sa în Germania. Aceasta a renunțat la cariera de actriță, făcând balet la școala mamei ei. Mai târziu, potrivit mamei Ghildei, fiica ei s-a legat cu un băiat din cauza căruia a avut de suferit într-un grav accident de circulație, în urma căruia a fost nevoită să renunțe la dans.
"Nu-l puteam suporta, simțeam că această relație nu se va termina cu bine. Era un narcoman și, din câte îmi amintesc, ambii erau drogați când au urcat în mașină. Se certau, iar el s-a izbit cu o viteză mare într-un zid", a povestit mama actriței.
În urma multiplelor traumatisme, Ghilda a fost nevoită să renunțe la balet și a făcut o stare de depresie. Din cauza durerilor insuportabile, a fost nevoită să-și administreze mai multe medicamente. Mai târziu, ea s-a mutat la Berlin unde s-a angajat ca floristă. A urmat din nou o tragedie — un fost pușcăriaș a răpit-o și a violat-o timp de trei zile.
"Ea a ieșit afară și s-a pornit spre casă. În preajma ei s-a oprit o mașină, din care a sărit un bărbat și a imobilizat-o cu un spray. Timp de trei zile, acesta a violat-o. A fost oribil. Starea sănătății Ghildei s-a înrăutățit. În cele din urmă, ea a murit în urma insuficienței renale", a povestit mama actriței.
Când Ghilda a aflat că filmul "Maria, Mirabela" va fi proiectat în Germania, a izbucnit în plâns și a recunoscut: "Mamă, mi-e dor de Medeea!".
Medeea a aflat această istorie pentru prima dată în studioul din Moscova și a izbucnit în plâns. Ea a povestit cum a încercat s-o caute pe Ghilda după revoluția din 1989, însă aceasta a refuzat să comunice cu ea.
"Uneori, pentru a supraviețui, pentru a ne mișca înainte, nu trebuie să dăm nimic uitării. Haideți să-o păstrăm în memoria noastră pe Ghilda așa cum am cunoscut-o în „Maria, Mirabela"", a spus vedeta română în studioul din Rusia.
Medeea Marinescu a recunoscut că este prima ei vizită la Moscova. Ea s-a arătat fascinată de capitala Rusiei, îndeosebi de Piața Roșie, unde a servit un ceai fierbinte dintr-un samovar.
Filmul româno-sovietic "Maria, Mirabela", în regia lui Ion Popescu-Gopo, a fost realizat în anul 1981 și a devenit unul din cele mai populare filme în URSS. Producția a fost difuzată în limba română și dublaj rusesc.