Podcasturi
Comentariile experților, puncte de vedere în probleme de actualitate, opinii controversate – în podcasturile și emisiunile Sputnik Moldova

De ce să alegi Universitatea de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

© Sputnik / Miroslav RotariAndrei Popa
Andrei Popa - Sputnik Moldova
Abonare
Rectorul Universităţii de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, doctorul habilitat în economie Andrei Popa, susține că studenții au posibilitatea să facă două facultăți concomitent și la sfârșitul studiilor să obțină două diplome, una eliberată de autoritățile din Republica Moldova, alta de Universitatea ”Dunărea de Jos” din Galaţi.
De ce să alegi Universitatea de Stat ”Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul

 

"În comparație cu alte universităţi, studentul nostru are posibilitatea, dacă doreşte, să facă studii în paralel, adică fiind student şi la noi, şi la facultatea transfrontalieră "Dunărea de Jos" Galaţi. În acelaşi bloc de studii, de dimineaţă, în prima jumătatea a zilei, face studiile la Universitatea din Cahul, conform programei noastre, iar după masă — conform programei Universităţii din Galaţi", a declarat, în cadrul unui interviu realizat în studioul radio Sputnik Moldova, rectorul Andrei Popa.

Mai mult, rectorul Universităţii de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Cahul spune că numărul relativ modest de studenți le oferă profesorilor să aibă o relație mai bună cu studenții lor.

"Pe de altă parte, noi suntem o universitate cu un număr relativ mic de studenți, iar studiile la noi se fac în grupe mici, ceea ce permite ca noi să cunoaștem, practic, pe fiecare student la faţă'', mai spune Andrei Popa.

Totodată Andrei Popa menționează că diplomele eliberate de Universitatea de Stat "Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Cahul sunt recunoscute internațional.

Cu toate acestea, rectorul spune că cei care vor să chiulească de la ore, cei care vor să-și mintă părinții că fac studiile și să le risipească banii nu sunt așteptați la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Cahul.

"Dacă ai de gând să bați câmpii, să nu înveți, să stai în rând la diplomă, să-ți minți părinții că înveți doar de dragul de a stoarce bani din ei — nu veni, te rog, la Universitatea de Stat „Bogdan Petriceicu Hașdeu" din Cahul, noi lenoși nu primim. Noi avem nevoie de persoane motivate'', a declarat doctorul habilitat în economie Andrei Popa.

Mai multe detalii aflați din interviul de mai sus, realizat în cadrul proiectului "Sputnik.Cunoștințe".

Autor: Tatiana Cebotari

 

Fluxul de știri
0