Chșinău, 27 mart — Sputnik. Polițiștii de patrulare i-au stricat distracția unui tânăr de 29 de ani. Acesta conducea automobilul cu viteza de 137 de km/h, la o trecere de pietoni din apropierea satului Mihăileni, pe direcția Edineț, limita de viteză permisă fiind de 50 de kilometri pe oră.
Reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare au oprit șoferul vitezoman și l-au documentat conform legii. Acesta s-a ales cu o amendă de 1500 lei și 5 puncte de penalizare.
Polițiștii acţionează cu radare, pe drumurile naționale, pentru a preveni accidentele rutiere.
Numai în perioada 23-26 martie, ofițerii de patrulare au documentat peste 2500 de abateri contravenționale. Dintre acestea, peste 800 au fost depășiri ale limitei de viteză, iar în alte 22 de cazuri a fost vorba de conducerea automobilelor fără permis de conducere.