CHIȘINĂU, 22 mart — Sputnik. Deputații au aprobat în prima lectură inițiativa privind operarea unor modificări la Legea cu privire la veterani, astfel încât rudele persoanelor decorate post-mortem să poată primi alocații pentru meritele acestora.
Inițiativa aparține unui grup de deputați și stabilește că alocaţia pentru merite deosebite se plăteşte soţiei ori soţului, după caz, iar în lipsa acestora — unuia dintre părinţii persoanei decorate post-mortem. Totodată, în cazul părinţilor aflaţi în divorţ, suma se împarte, la cerere, între ei în părţi egale. În ambele cazuri, pretendenții trebuie să fie cetățeni ai Republicii Moldova.
Proiectul prevede că această alocație lunară va fi acordată indiferent de faptul dacă persoanele sunt sau nu beneficiari de pensii ori alocaţii sociale de stat.
Valoarea alocației este de 500 de lei. Se preconizează că noile prevederi vor intra în vigoare din 1 iulie 2018.
În nota explicativă a proiectului se menționează că în Republicii Moldova au fost conferite post-mortem 100 de distincţii „Ordinul Republicii" şi 139 — Ordinul „Ştefan cel Mare". Deocamdată, acest drept a fost stabilit doar pentru 43 de beneficiari.
Până la sfârșitul anului 2018, pentru achitarea acestui ajutor bănesc va fi necesară suma de 588de mii de lei.
Anterior, Guvernul a avizat pozitiv acest proiect, declarând că în buget sunt banii necesari.
Pentru ca modificările să intre în vigoare, acestea trebuie să fie aprobate de Parlament în a doua lectură.