CHIȘINĂU, 21 mart — Sputnik. Angajații Serviciului de Stat de Frontieră al Ucrainei au reținut în cetățean moldovean în vârstă de 31 de ani care era dat în căutare de către Interpol, a comunicat serviciul de presă al instituției.
Atenție: Crește nivelul apei pe Nistru, un post vamal a fost închis>>>
Potrivit sursei, moldoveanul a încercat să intre pe teritoriul Ucrainei prin punctul de control „Starokazacie".
„În timpul efectuării controlului, a fost activată baza de date a Interpolul. Potrivit grănicerilor detașamentului Belgorod-Dnestrovsk, cetățeanul Moldovei era căutat, din ianuarie 2017, de către organele de drept din Franța pentru a fi tras la răspundere penală pentru trafic de ființe umane", informează Serviciul într-un comunicat.
Bărbatul reținut a fost predat Poliției, reprezentanța Interpol de la Kiev fiind informată despre caz.