CHIȘINĂU, 12 mart – Sputnik. Ministrul Justiției, Alexandru Tănase, a anunțat la finele săptămânii trecute că își va prezenta în zilele ce urmează cererea de demisie din funcția pe care o deține în Guvernul Filip. Tănase este la al doilea mandat în funcția de ministru al Justiției, în care a fost învestit la data de 10 ianuarie 2018.
Tănase își anunță demisia pe fundalul unui scandal provocat de publicarea în spațiul public a unei convorbiri telefonice pe care a avut-o, fiind în funcția de președinte al Curții Constituționale, cu omul de afaceri Veaceslav Platon, în prezent condamnat la ani grei de închisoare.
Până la această oră nu este clar dacă Alexandru Tănase i-a prezentat premierului Pavel Filip cererea de demisie. Luni, 12 martie, se va convoca în ședința Cabinetul de Miniștri, unde cel mai probabil acest subiect va fi discutat.
Potrivit noii Legi cu privire la Guvern, adoptată în anul 2017, demisia din funcția de membru al Guvernului, cu excepția demisiei din funcția de prim-ministru, se prezintă în scris prim-ministrului și devine irevocabilă din momentul acceptării cererii de demisie, dar nu mai târziu de 14 zile calendaristice de la data depunerii.
Cererea de demisie din funcția de membru al Guvernului se aduce la cunoștința președintelui Republicii Moldova de către prim-ministru. Președintele Republicii Moldova prin decret ia act de cererea de demisie din funcția de membru al Guvernului.
Noul ministru al Justiției urmează să fie numit în funcție prin decret al președintelui Republicii Moldova, la propunerea prim-ministrului.
Șeful statului este în drept să respingă motivat o singură dată propunerea prim-ministrului privind numirea în funcție a membrului Guvernului, în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data recepționării propunerii.
Dacă prim-ministrul înaintează repetat propunerea de numire în funcție a aceleiași candidaturi sau a altei candidaturi, președintele Republicii Moldova este obligat să numească în funcție candidatul propus în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data recepționării propunerii repetate a prim-ministrului.